Mașini europene

VW ID. Buzz autonome iau primii pasageri în SUA: răspunsul Moia la Robotaxi-ul Tesla

Moia, divizia de mobilitate a Volkswagen, transportă primii pasageri cu ID. Buzz AD autonome, cu tehnologie Mobileye, în Orlando. Partenerul Beep ar urma să primească 5.000 de vehicule autonome pentru transport public.

de 1 min de citit
Volkswagen ID. Buzz AD în culorile Moia, auriu cu negru, cu inscripția Self-Driving Vehicle pe hayon, expus la IAA 2025
Foto: Matti Blume / Wikimedia Commons (CC BY-SA 4.0), încadrată pentru format orizontal

Volkswagen face primul pas serios cu pasageri reali în SUA. Moia America, filiala americană a diviziei de mobilitate a grupului, a început cursele cu pasageri cu VW ID. Buzz AD autonome în comunitatea Lake Nona din Orlando, Florida, împreună cu operatorul Beep.

Cum funcționează

Deocamdată e o fază de test, doar pentru pasageri invitați. Aceștia comandă cursa din aplicația Beep și urcă sau coboară în stații fixe, pe trei rute din Lake Nona. Cine vrea să participe la testele viitoare se poate înscrie pe lista de așteptare Beep.

Pentru Moia, e prima dată când ID. Buzz-urile autonome circulă cu pasageri, în trafic, la viteze normale. La bord există însă un operator instruit, care poate interveni oricând. Pasagerii sunt rugați să dea feedback după fiecare cursă.

Sistemul de condus autonom e dezvoltat de Mobileye. ID. Buzz AD are camere, radare și LiDAR, iar producția de preserie a început în primăvară la Hanovra.

Ținta: 5.000 de vehicule autonome

Parteneriatul Moia–Beep, anunțat în aprilie, are un obiectiv ambițios: o flotă de 5.000 de vehicule autonome pentru transportul public din mai multe orașe americane, în următorul deceniu.

Diferența față de Tesla e de model, nu doar de tehnologie. Beep nu oferă robotaxiuri pentru o singură persoană, ci microbuze partajate, integrate în transportul public. Robotaxi-ul clasic e acoperit de VW separat, prin parteneriatul Moia cu Uber în Los Angeles. ID. Buzz AD mai e testat la Hamburg și Berlin.

Orlando e, de altfel, și unul dintre orașele în care funcționează Robotaxi-ul Tesla. Tesla merge pe camere și mașini mici, fără operator la bord în unele zone. VW merge pe senzori multipli, pe un partener tehnologic și, deocamdată, cu omul la bord. Cine scalează mai repede rămâne de văzut.

Mașini electrice testate în viața reală

Pe canalul Mașina Timpului (@NotATeslaKiller) găsești drumuri lungi cu Tesla prin Europa, teste de autonomie și consum, Tesla FSD, dormit în mașină și stații de încărcare. Aproximativ 5 videoclipuri pe săptămână.

Abonează-te pe YouTube

Citește și