Salonul Auto București 2026 începe mâine la Romexpo: patru premiere naționale, iCAUR debutează în Europa, electrice de la Volvo, Nissan, BYD și Leapmotor
SAB & Accesorii 2026 se deschide marți, 6 octombrie, la ora 12:00, în Pavilionul B2 de la Romexpo, și ține până duminică. Biletul costă 80 de lei. Ce mașini electrice poți vedea: Volvo EX60, noul Nissan LEAF, Micra electrică, Subaru E-Outback, BYD, Leapmotor, Kia EV2.

Salonul Auto București & Accesorii (SAB) 2026 se deschide mâine, marți, 6 octombrie, la Romexpo, în Pavilionul B2 și în zona exterioară. E a 23-a ediție și ține șase zile, până duminică, 11 octombrie.
Organizatorul Sorin Rădăcineanu a spus la Antena 3 CNN că vor fi patru premiere naționale, pe care nu le dezvăluie înainte de deschidere, plus o lansare de brand în premieră europeană. „România va fi prima țară care va avea aceste modele pe șosele”, a spus el.
Program și bilete
| Deschidere oficială | marți, 6 octombrie, ora 12:00 |
| Marți, 6 octombrie | 12:00–19:00 |
| Miercuri–sâmbătă, 7–10 octombrie | 10:00–19:00 |
| Duminică, 11 octombrie | 10:00–18:00 |
| Bilet | 80 de lei, online sau la casele de bilete |
| Acces gratuit | copii sub 7 ani și persoane cu dizabilități |
| Parcare Romexpo | 5 lei/oră (parcările B, C și E) |
Programul pe zile este cel publicat de EVmarket pe baza informațiilor organizatorului; Romexpo afișează intervalul general 10:00–19:00.
Lansările de marți
- 12:30 – iCAUR, lansare europeană. iCAUR este marca de vehicule „New Energy” a grupului Chery, iar România este prima piață europeană în care intră oficial. Vedeta este V27, un SUV cu aer de off-roader și propulsie electrică cu range extender (motorul pe benzină funcționează doar ca generator). Precomenzile încep odată cu prezentarea.
- 13:00 – Subaru E-Outback, în premieră, alături de electricele Solterra și Uncharted.
- 14:00 – Leapmotor, cu electricele B05, B03X și T03, plus B10 și C10 în versiunile Hybrid EV (cu range extender).
Ce electrice mai poți vedea
- Volvo EX60, noul SUV electric, prezentat pentru prima dată în România. Volvo anunță până la 810 km WLTP și până la 340 km adăugați în 10 minute de încărcare. Lângă el: EX30, EX90 și ES90.
- Nissan LEAF (noua generație) și Nissan Micra electrică, ambele în premieră națională. Nissan spune că vor intra în gama din România la începutul anului viitor.
- BYD, cu gama de electrice și plug-in hybride, plus tehnologiile Blade Battery și e-Platform 3.0.
- Kia EV2, EV3, EV4 și EV6 GT.
- Hyundai Kona Electric, IONIQ 5 și IONIQ 6, Mazda 6e și CX-6e, Cadillac LYRIQ, Suzuki eVitara, Toyota bZ4X.
- LEPAS, noua marcă a grupului Chery adusă de Materom, cu SUV-ul plug-in hybrid L8. Despre ce a pregătit LEPAS pentru piese și service am scris aici.
Pe lista mărcilor prezente mai sunt BMW, Chery, Ford, Honda, Jeep, MG, KGM, Forthing, Jetour, Alfa Romeo și Fiat. În paralel are loc a doua ediție Smart Urban Mobility, cu stații de încărcare rapidă și soluții pentru transportul urban.
În weekend: drift și mașini istorice
Între 9 și 11 octombrie, zona exterioară SAB Arena Motorsport găzduiește demonstrații de drift și finala DB Drag România, iar înăuntru e o zonă cu mașini istorice. Vineri, 9 octombrie, între 10:00 și 12:00, are loc conferința „Vinerea verde”, despre mobilitatea viitorului.
Dacă vrei să vezi electricele fără aglomerație, zilele din timpul săptămânii sunt cea mai bună alegere.


